Nu mai bâțâi din picioarele alea! Nu te mai foi atât! Copilul tău are ADHD?

Sigur are. Glumesc, desigur. Dar nu e de glumă.
Prima dată să încercăm să aflăm dacă are sau n-are.
Cel mai simplu mod este să te duci cu copilul tău la un psiholog sau la un consilier școlar și să-l întrebi: copilul meu are ADHD?
Dar poate nu vrei să mergi acum.
Așa că trebuie să încercăm să răspunzi la niște întrebări și sigur vei afla.
Dar ce este ADHD? Pur și simplu este o prescurtare banală a unor expresii/cuvinte care descriu niște comportamente vizibile, observabile.
Deci, Attention Deficit Hyperactivity Disorder, adică, deficit de atenție și tulburare hiperkinetică, mai clar spus: este vorba de neatenție, copilul nu poate sta atent, concentrat cum i se cere, cât i se cere și cât stau în medie ceilalți copii, și este hiperactiv, n-are stare, n-are astâmpăr, nu stă locului, se foiește, i se spune des: ”nu te mai ridica întruna de pe scaun!”, ”nu te mai foi atât!”, ”nu mai râcâi cu pixu' ăla banca!”, ”nu te mai întoarce!”, ”ce ai atâta de vorbit?”, ”ce tot cauți pe jos!”, ”te-agiți întruna! fii atent aici!”, ”n-ai fost la toaletă în pauză?”, ”cine a spart ghiveciul?”, ”de ce nu ți-ai făcut temele?”, ”cine a scris cu markeru' pe pereți?”, ”să-i spui mamei tale să vină la școală!”.

Și pentru a afla și mai bine dacă al nostru copil are ADHD ar fi bine să răspundem unor întrebări.
1. Are probleme de concentrare, este ușor de distras (un zgomot minor îl întrerupe)?
2. Neatent, visează cu ochii deschiși?
3. Iritabil, se supără, se enervează din orice?
4. Tinde să se prostească, să se copilărească excesiv?
5. Își pierde controlul des?
6. Acționează impulsiv, fără să gândească?
7. Are probleme cu învățătorii, profesorii, directorul școlii, cu dvs.?
8. Este furios?
9. Are probleme cu cel care are altă părere decât el?
10. Nu termină sarcinile de lucru pe care le-a început?
11. Este neascultător, rebel?
12. Țipă, urlă, dă din picioare?
13. Ar fi în stare de mai mult?
Păi ăsta e soțul meu! Soția mea! Șeful meu! Glumesc.
Aceste întrebări și multe altele fac parte din Wender Utah Rating Scale for the Attention Deficit Hyperactivity Disorder, scala de diagnosticare a ADHD...
Este evident că, dacă am răspuns afirmativ la întrebările de mai sus, e foarte probabil ca al nostru copil să aibă ADHD.
Bineînțeles că există nuanțe. De ex., nu toți copiii cu ADHD au dificultăți la matematică și probleme cu numerele.
În plus, trebuie să răspundem și la întrebarea dacă nu cumva și noi am fost la fel, gluma de mai sus n-a fost chiar o glumă, și, dacă am fost și noi cum este copilul nostru acum, e de presupus că ne moștenește. Ce trebuie să facem?
Atâta vreme cât aceste tulburări îi afectează viața de zi cu zi (performanțele școlare, relațiile cu ceilalți copii, cu învățătorii, cu profesorii ș.a.), ne afectează și pe noi, trebuie să încercăm să le rezolvăm, să le atenuăm, să le facem mai puține.
Primul pas este să schimbăm puțin lucrurile.
1. Pentru a îmbunătăți atenția și concentrarea ar fi bine să reducem posibilii factori de distragere. Nu stăm cu televizoru', laptopul, tableta, telefoanele, mp3 playerul deschise nonstop.
Le închidem pe toate. Însă copilu' cu ADHD iubește zgomotul, gălăgia, ”să fie gălăgie!”, așa că poate o muzică în surdină n-ar strica.
2. Ar fi bine să le creăm obiceiul de a fi ordonați, mese regulate, somn etc eventual să întocmim și liste cu ce avem de făcut.
3. Când este furios, impulsiv, agresiv poate să numere în gând până la 10, în timp ce respiră liniștit și profund. Bineînțeles că e util ca acest lucru să nu fie vizibil când este în colectivitate pentru că este prilej de ironii, de glume. ”Ce faci, mă, umfli atmosfera?”
4. Având foarte multă energie, ar fi foarte bine ca aceasta să fie focalizată, orientată către activități creative, recreative. Un hobby, la un club, la un sport.
5. Dacă are dificultăți școlare trebuie să încercăm să-i sporim respectul de sine, lăudându-i fiecare succes.
6. Trebuie să ne educăm noi înșine. Adică, să fim mai relaxați, mai ordonați, mai calmi, mai înțelegători, mai puțin iritabili.
7. Trebuie să facem o vizită unui psiholog sau unui consilier școlar. Întrebăm în școala unde suntem de consilierul școlar. Un sfat util este binevenit oricând.
8. A! Și să nu uit: nu mâncăm ciocolată și bem cola, într-o mână, ciocolata, în alta, cola, în buzunar, chipsurile, să ne taie greața, nu bem energizante. Că d-aia nu ne opresc nici ușile închise prin care vrem să trecem. ”N-ai văzut ușa? Un' te uiți? Voiai să treci prin ea?”

Valentin Nicolae