Tu crezi că școala te ține din drum. Tu crezi că profesorii tăi îți stau în cale.
Școala nu este o piatră pe care trebuie s-o sari sau s-o ocolești. Și chiar dacă ar fi, tot ți-ar rămâne în minte.
Eu nu sunt dușmanul tău, eu nu te țin într-o lesă, din care dacă ai scăpa, ai face prăpăd. Încerc să fiu un camarad de drum, cineva care te însoțește, căruia să-i spui, să-i povestești pe unde ai dori să mergi.
Școala nu este o închisoare, școala nu e un domiciliu obligatoriu. E doar un popas unde ți se spun povești la care tu poți vorbi mereu și poți zice: Hm ! Ce chestie !, Ca naiba !, Nu mai spune !, Fantastic !, Ce prostie !, N-ar fi rău !, Culmea !, dar pentru asta nu trebuie să urli și să țipi.
Dacă te-ai gândi că în acest popas ar fi util să te uiți și la tine, fără să te uiți pe tine, poate că popasul ar fi mai plăcut, mai distractiv. Poate că ți-ai mai odihni privirea obosită de căutarea continuă a hibelor în ceilalți.
Școala încearcă să-ți creeze un ritm, un timp al întrebărilor, un timp al râsului, al descoperirii de sine, prin tine și prin alții. Un timp al atenuării asperităților, un timp în care măcar câțiva țepi de arici să fie mai bonți, nu toți.
Școala e ca o partidă de pescuit. Chiar dacă nu prinzi nimic, tot ai rămas cu ceva. Ai aflat că-ți trebuie mai multă răbdare, mai multă inteligență, mai multă adecvare la mediu. Și ai mai aflat că nu toate zilele sunt la fel și că, dacă țipi un an an întreg, e aproape nenatural, neomenesc. Natura nu urlă în fiecare zi. Are înfățișări diferite.
Mulți dintre părinții voștri, dacă s-ar întoarce la școală, ar fi mai atenți. Atât. E suficient. Mai atenți cu ei, cu cei din jur, cu lumea.
Dacă școala te-ar ține din drum, ai putea prea bine s-o ocolești, s-o părăsești, dar oare ce știm noi să facem, ce vom reuși cu mâinile goale, fără nicio o unealtă, fără niciun rucsac cu un kit de supraviețuire inteligentă, bucuroasă ?
Rar se-ntâmplă să fim furați de un talent ieșit din comun și astfel, poate, să nu mai avem nevoie de nimic.
Așa că, dacă vei reuși să-ți petreci vremea la școală fără să te plictisești, deja ești mare. Când te plictisești înseamnă că ai uitat tehnica, dar îți poți aduce aminte. De ex., poți încerca, în timpii morți, să faci un proiect din tine. Să-ți alegi drumurile, apoi chiar drumul, poți să te desenezi cum vrei, încă ai timp, e un timp al construcției, un timp al modelării de sine. Alege lucruri, oameni, idei. Alege să gândești, să te proiectezi, să fii ! Alege să mergi, și nu să stai înțepenit ca la morgă, legându-te cu toate funiile refuzului și irosirii !
Fii în mișcare, caută, exersează, practică, descoperă-ți și dezvoltă-ți skills !
Fii în ascensiune, nu te bloca, nu muri de pe-acum, fii în expansiune, pleacă la drum, vei întâlni multe, vei câștiga, vei pierde, vei râde, vei plânge, vei afla, vei iubi, vei urî, vei fi viu !
Dar asta o poți faci fiind doar un pic mai atent, nu ești într-o cușcă. Nu fi o sălbăticiune închisă, fii liber, treaz, receptiv !
Și, dacă și răsfoiești câte o carte, e deja superb.
Îți recomand să începi cu cărțile subțiri, dar nu ușurele. Nu plictisesc și așa capeți mai ușor tehnica.
Alege să fii voluntar ! E un bun început.
Acum ai timp.
Consilier școlar
Valentin Nicolae
CN ”A. D. Ghica”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu